Cand vine vorba despre sanatatea intima feminina, lucrurile sunt destul de delicate. Si trebuie sa luam in considerare unele aspecte despre care nu se prea vorbeste in mod curent. De pilda, despre importanta lactobacililor pentru flora vaginala multe femei stiu mult prea putine lucruri.

Aceasta flora vaginala, numita si microbiota vaginala, este deosebit de importanta pentru buna functionare a ecosistemului vaginal, ceea ce inseamna automat prevenirea unor infectii la acest nivel. Iar lactobacilii compun in proportie de 95% aceasta flora – de aceea, ei sunt foarte importanti. Ei asigura un echilibru care ne fereste de unele agresiuni ale agentilor patogeni din exterior.

Lactobacilii sunt bacterii cu actiune benefica pentru organismul nostru în general (nu doar la nivelul florei vaginale), care secreta acid lactic. In mediul vaginal, acidul lactic asigura o anumita aciditate, extrem de importanta, mentinand un pH optim, adica intre 3,8 si 4,5. Daca acest acid lactic nu este produs in cantitati suficiente, mediul devine mai alcalin, iar acest lucru inseamna o mai mare vulnerabilitate in fata microorganismelor patogene si a anumitor bacterii care pot declansa infectii la nivelul vaginului. In plus, lactobacilii mai au un rol important, acela de a crea la nivel vaginal o pelicula de protectie pentru mucoasa vaginala.

Ce putem face pentru a preveni aceste dezechilibre ale florei vaginale, pentru a preveni unele infectii vaginale, atat de neplacute? In primul rand, trebuie sa fim atente la igiena intima, care nu trebuie nici neglijata, dar nici exagerata prin utilizarea unor produse ce contin substante care pot afecta flora vaginala, distrugand-o. Un exemplu de asemenea produse e reprezentat de antibiotice, pe care uneori nu avem cum sa le evitam.

Apoi trebuie sa stim ca flora vaginala este afectata si de schimbarile hormonale din organism, care intervin in anumite perioade, cum ar fi sarcina, alaptarea sau menopauza, si care sunt inerente acestor etape. In timpul sarcinii, cantitatea de progesteron este crescuta, astfel ca o femeie insarcinata din trei face o infectie micotica. Iar femeile la menopauza prezinta o uscaciune a vaginului care faciliteaza infectiile locale.

In plus, e bine de stiut ca exista unele femei mai predispuse la infectii vaginale, precum cele care fumeaza, cele care au prediabet sau diabet ori cele care iau contraceptive orale combinate.

Nu in ultimul rand, trebuie sa stim ca lactobacilii ii putem gasi mai ales in alimentele fermentate, ca de pilda in chefir, iaurt, unt, smantana, branza sau in boabele si in pasta de soia fermentata. Iar atunci cand nu ne putem asigura acesti lactobacili din surse naturale, putem apela, desigur, la suplimentele alimentare.

Un asemenea supliment alimentar cu lactobacili este Floral’aise, util femeilor de orice varsta, atat preventiv, cat si ca adjuvant in diverse infectii intime. Fiind cu administrare orala, acesta este indicat chiar si fetelor care nu si-au inceput inca viata sexuala (din pacate, si acestea se pot confrunta cu diverse afectiuni ginecologice). El este indicat si datorita usurintei cu care se administreaza in anumite situatii. De exemplu, in ultimele trimestre de sarcina sau in perioada de alaptare si in perioada de lauzie, cand pacientele prezinta lohii si le este dificil sa-si administreze ovule intravaginale.

Sa mai spunem si ca, pe langa lactobacili, acest supliment contine si vitamina A, binecunoscuta pentru eficienta sa in mentinerea troficitatii si elasticitatii tesutului vaginal.

Mai multe pe acest subiect puteti afla din emisiunea Arena Sanatatii, in care Cecilia Caragea a avut-o invitata pe doamna doctor Ana-Maria Rotaru, medic specialist ginecolog in cadrul Spitalului Malaxa si in cadrul laboratorului de analize medicale si consultatii Laboretica.

Write A Comment

Pin It